Alege un sponsor

sâmbătă, 11 august 2012

Accident Tulcea: 7 morti 8 raniti

Şapte persoane şi-au pierdut viaţă şi alte opt au fost rănite într-un accident grav petrecut joi seară în judeţul Tulcea. Potrivit poliţiştilor, şoferul care a provocat accidentul nu avea permis de conducere. El este unul dintre cei doi şoferi care au murit în urma accidentului în care au fost implicate trei autoturisme.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Tulcea, joi, un tânăr de 21 de ani, din Tulcea, aflat la volanul unui autoturism BMW care se deplasa pe drumul european 87, în afara municipiului Tulcea, în dreptul localităţii tulcene Cataloi, a vrut să depăşească o maşină Audi, condusă de un bărbat de 30 de ani, şi, întrucât nu a păstrat o distanţă laterală corespunzătoare, a acroşat-o.
via

marți, 24 iulie 2012

Primul Accident Autostrada Soarelui intre Medgidia şi Cernavodă

O maşină a intrat pe contrasens, pe tronsonul Medgidia - Cernavodă, izbindu-se puternic de altă maşină care circula regulamentar. Impactul a fost atât de puternic, încât unul dintre autoturisme a fost aruncat peste parapeţi şi s-a rostogolit pe sensul de mers aflat în lucru de pe Autostrada Soarelui. Un grav accident de circulaţie s-a produs duminică în jurul orei 16.30, pe tronsonul nou inaugurat al Autostrăzii Soarelui, între Medgidia şi Cernavodă. via

joi, 19 iulie 2012

Accident pe autostrada : conduce pe sensul invers

vineri, 13 iulie 2012

Bataie in trafic Rusia

Bataie in trafic Rusia

Accident filmat live intre 2 autoturisme

marți, 10 iulie 2012

Accident auto filmat live in Rusia

Accident filmat in tara cu cele mai multe accidente auto din lume! Adica Rusia:
ACCIDENT VIOLENT pe o sosea din Rusia! Ce se intampla cand doi soferi incearca sa depaseasca in acelasi timp un autobuz: pe www.sport.ro

miercuri, 4 iulie 2012

Accident A3 Turda - Campia Turzii: Şofer de TIR mort într-un accident pe A3

Un șofer de camion a murit în această seară, fiind strivit între capul mașinii și remorcă. Un al doilea conducător auto, care se afla în camionul care a provocat accidentul, a fost rănit grav. Eveniment Accidentul s-a petrecut în această seară, pe Autostrada Transilvania la kilometrul 18, pe sensul de mers Turda-Cluj. Unul dintre camioane avea o defecțiune tehnică, astfel că șoferul a tras pe dreapta, încercând să o repare. În timp ce se afla între capul camionului și remorcă, un alt camion a intrat din plin în mașină. Se pare că șoferul a fost orbit de razele soarelui, astfel că nu a văzut TIR-ul staționat. Din păcate, șoferul mașinii staționate a decedat, iar cel de-al doilea conducător auto a fost transportat la spital cu răni grave. via

Textad

Emag