Alege un sponsor

miercuri, 30 aprilie 2008

Accident DN1, la ieşirea din staţiunea Buşteni spre Azuga

Vacanţa de Paşti s-a sfârşit rău pentru o familie din Râşnov. Un copil de cinci ani şi mama sa au ajuns la spital în stare gravă, după ce maşina în care se aflau s-a izbit puternic de un stâlp din beton de pe marginea carosabilului.

Accidentul s-a petrecut marţi seară pe DN1, la ieşirea din staţiunea Buşteni spre Azuga. Cei trei membri ai familiei se întorceau spre casă, după ce au petrecut Paştele la prieteni.

Din cauza accidentului, traficul pe DN1, la ieşirea din Buşteni, s-a desfăşurat cu dificultate mai bine de o oră.

Tot marţi seară, în judeţul Botoşani, un preot grăbit şi-a băgat soţia în spital şi şi-a rănit copilul de zece luni, în urma unui accident rutier. Conducea cu viteză dinspre Botoşani către Suceva, iar şoseaua era umedă, aşa că a pierdut repede controlul volanului. A intrat într-un copac de pe cealaltă parte a drumului.
Sursa

Un taximetrist a căzut opt metri în gol, într-un şanţ plin cu apă!


Un bărbat care a luat taxiul din Brăila către Galaţi a tras o sperietură groaznică, aseară, după ce autoturismul s-a răsturnat într-un şanţ cu apă.

Pare să fie vina şoferului: a intrat într-o depăşire şi, pentru că din faţă venea o altă maşină, a intrat repede înapoi pe sensul său de mers.

Şoseaua era însă udă din cauza ploii, iar şoferul a pierdut repede controlul volanului. Maşina a căzut opt metri în gol şi a sfârşit în apa adâncă de un metru.

Şoferul şi pasagerul au scăpat doar cu hainele ude, iar maşina a fost scoasă din apă după o oră.

Poliţia anchetează cazul.
Sursa

marți, 29 aprilie 2008

Accident pe Drumul Naţional 13, între Braşov şi Sighişoara: O femeie a murit strivită de remorca unui TIR


Cumplit accident de circulaţie pe Drumul Naţional 13, între Braşov şi Sighişoara.

O femeie de 32 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce maşina în care se afla a fost strivită de remorca unui TIR. Şoferul autocamionului, băut bine, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat peste maşină.

Şoferiţa din maşina zdrobită sub remorcă a murit în drum spre spital. Pasagerul din dreapta ei a scăpat doar cu câteva zgârieturi.

Şoferul TIR-ului este cercetat acum pentru ucidere din culpă şi riscă ani grei de închisoare. În plus, va trebui să suporte şi întreaga pagubă pe care a făcut-o firmei la care lucra.
Sursa

Noapte agitată pe şoselele din toată ţara!

Un bărbat din Timiş este în stare gravă în spital după ce s-a izbit cu maşina într-un stâlp. În Mureş, un şofer s-a urcat băut la volan, a pierdut controlul şi a lovit o maşină în care erau o gravidă şi soţul ei. Şi în Bucureşti, la interval de câteva minute, două accidente s-au petrecut chiar în acelaşi loc.

Viaţa unui timişorean atârnă de un fir de aţă, după ce maşina în care se afla a intrat într-un stâlp din localitatea Iercu Mic şi s-a rupt în două. Nimeni nu a apucat să vadă ce s-a întâmplat. Şoferul a fost internat de urgenţă la spitalul din Timişoara. Poliţiştii au găsit în maşină, lângă scaunul lui, o sticlă de băutură.

Cu câteva ore înainte, o maşină fără numere de înmatriculare intrase într-o casă din Timişoara, spulberând un perete. Proprietara casei a fost anunţată de o rudă că o maşină i-a distrus locuinţa. Ţeava de alimentare cu gaz a locuinţei a fost ruptă în bucăţi în urma impactului. O echipă de intervenţie a închis alimentarea pentru a preveni o explozie.

Şoferul şi pasagerul au fugit de la locul accidentului. Martorii susţin că niciunul dintre cei doi nu ar fi avut mai mult de 16-17 ani. La câteva ore de la producerea accidentului, proprietarul maşinii s-a prezentat la poliţie pentru a declara că maşina a fost radiată.

Accident azi-noapte şi în Mureş, din fericire fără victime. La 10 kilometri de Târgu Mureş, în comuna Ernei, şoferul unui jeep a intrat într-o maşină care venea pe sensul opus. Bărbatul aflat în autoturism şi soţia lui gravidă au scăpat cu viaţă. Iniţial, şoferul maşinii de teren nu şi-a recunoscut fapta, însă etilotestul arăta că avea o alcoolemie de 0,76. După 10 minute, şoferul şi-a adus aminte că a consumat băuturi alcoolice şi a făcut accident. Femeia gravidă din maşina lovită a fost transportată cu o ambulanţă la spital.

Nici în Capitală n-a fost linişte pe stradă. Pe Bulevardul Ion Mihalache, şoferul unui BMW a pierdut controlul maşinii din cauza vitezei şi a tamponat trei maşini. După producerea accidentului, sub privirile poliţiştilor de la rutieră, în acelaşi loc, alt accident! Şoferul unui taxi a ajuns cu maşina direct în refugiul staţiei de tramvai în timp ce se uita la maşinile avariate în primul accident.
Sursa

Accident Bucuresti : accident cu un BMW nou pe Splaiul Unirii

S-a convins de asta, cam târziu ce-i drept, şi un tânăr care a intrat azi noapte cu autoturismul într-un autobuz parcat pe Splaiul Unirii. Se pare că avea viteză şi nu a mai reuşit să oprească la timp.

Şoferul a ajuns la spital, cu răni serioase. Maşina nu era a lui, ci a unui prieten, care o cumpărase de câteva zile. Din fericire, proprietarul a fost prevăzător şi a încheiat şi poliţa de asigurare.
Sursa

duminică, 27 aprilie 2008

Accident cartierul Bucureştii Noi, din Capitală: Patru maşini parcate avariate de un şofer cu o alcoolemie de 1,27 la mie

Un şofer beat criţă a intrat, azi-noapte, cu viteză în patru maşini parcate pe o stradă din cartierul Bucureştii Noi, din Capitală. Din fericire, nu a fost nimeni grav rănit, însă pagubele se ridică la câteva mii de euro.

Cu puţin înainte de miezul nopţii, pe strada Aeromodelului din sectorul 1, se aude un zgomot puternic. Şoferul unui Logan a lovit în plin patru maşini aflate pe margine. Îl însoţeşte un prieten şi sunt amândoi atât de băuţi, încât abia mai stau în picioare.

Agenţii de la Circulaţie l-au invitat pe bărbatul care a fost la volan să sufle în etilotest. Rezultatul îi lasă fără cuvinte: 1,27 la mie.

Poliţiştii au stabilit că şoferul băut a intrat cu viteză pe stradă şi n-a mai ştiut ce face. S-a oprit în cele patru maşini parcate.

Şoferul vinovat a rămas fără permis şi are dosar penal, după ce a condus băut. Iar nota de plată nu se opreşte aici. Tot el va suporta şi reparaţiile maşinilor -câteva mii de euro.
Sursa

sâmbătă, 26 aprilie 2008

Accident Galati: Un copil de şapte ani şi bunicii lui au murit într-un accident rutier

Este cu adevărat o vinere neagră pentru o familie din Galaţi. Singurul lor fiu a pierit împreună cu bunicii din partea mamei într-un accident.

Cei trei plecaseră la munte să-şi petreacă sărbătorile de Paşte. În apropiere de Brăila însă maşina în care se aflau a intrat brusc pe contrasens şi s-a zdrobit de un camion.

Nu se ştie din ce motiv bărbatul de la volan s-a pierdut şi a intrat cu viteză într-un camion. Acul kilometrajului a înţepenit la 120 de km/h. În urma impactului cele trei trupuri au fost aruncate pe şosea, iar maşina s-a făcut praf. Totul s-a întâmplat atât de repede, încât şoferul camionului n-a mai schiţat niciun gest.

Poliţiştii care investighează cazul spun că înainte cu câteva minute să se producă nenorocirea maşina condusă de bărbat a trecut prin faţa radarului cu viteză regulamentară.

În loc să petreacă în familie, rudele celor trei se pregătesc acum de înmormântare.
Sursa

Accidente în lanţ pe autostrada Bucureşti - Piteşti

Patru dintr-o lovitură şi parcă pe alese! Un şofer băut bine a intrat cu viteză în patru maşini parcate pe o stradă din cartierul Bucureştii Noi din Capitală.

Bărbatul a scăpat cu câteva zgârieturi, însă pagubele în urma accidentului se ridică la câteva mii de euro. Unul dintre autoturismele avariate nici măcar nu avea asigurare.

Şoferul a intrat cu viteză pe stradă şi a lovit patru maşini parcate pe partea stânga. În urma impactului puternic, a împins câţiva metri ultima maşină în care a intrat şi a intrat cu roţile între roţile ei.

Şoferul maşinii şi cel care îl însoţea abia se mai ţineau pe picioare. Poliţiştii i-au dus la maşină şi i-au făcut bărbatului care se afla la volan testul de alcoolemie. Etilotestul a indicat 1,27 la mie. Pentru isprava sa, şoferul vinovat de producerea accidentului va rămâne fără permis şi riscă să se aleagă cu dosar penal.

Iar pe autostrada Bucureşti-Piteşti, 17 maşini au fost avariate după trei accidente în lanţ petrecute la doar câteva sute de metri depărtare unul de altul.

Tamponarile s-au produs în trei locuri diferite, însă toate au avut aceeaşi cauză: unii şoferi au oprit pentru că au văzut celelalte accidente în faţa lor, iar alţii au intrat în ei pentru că au avut viteză prea mare. Cei care vor fi găsiţi vinovaţi vor avea de plătit şi amenzile date de poliţişti şi reparaţiile celorlalte maşini avariate de ei.
Sursa

vineri, 25 aprilie 2008

Accident cumplit pe autostrada Bucuresti-Piteşti, la km 77

Un TIR turcesc a intrat azi cu viteză în spatele unui alt TIR condus de un român.

Impactul a fost nimicitor : din cabina turcului n-a mai rămas nimic, iar şoferul a murit pe loc, zdrobit.

Trupul i-a fost scos de echipajul de la descarcerare.

Poliţiştii n-au reuşit să-i găsească actele şoferului turc, aşa că nu-i cunosc deocamdată identitatea.
Sursa

Accident pe Drumul European 81, în localitatea Valu lui Traian,


Un om a murit miercuri seară pe Drumul European 81, în localitatea Valu lui Traian, după ce şoferul maşinii în care se afla a intrat într-o depăşire pe banda întâi.

Conducătorul auto nu a observat că un TIR era parcat pe şosea. Maşina s-a izbit de autotren, iar pasagerul din dreapta a murit pe loc. Şoferul şi cel de-al doilea pasager sunt grav răniţi şi au fost transportaţi la spital.

Circulaţia în apropiere de Constanţa a fost dată peste cap mai bine de o oră. După externare, şoferul vinovat va trebui să răspundă pentru moartea unui om. De consecinţe nu va scăpa nici şoferul TIR-ului, care a transformat în parcare banda de urgenţă a drumului.
Sursa

Otopeni: 66 de oameni au trăit clipe de coşmar după ce avionul a ieşit de pe pistă

Un avion al companiei Romavia, care efectua un zbor pentru Carpatair, a ieşit de pe pistă în timpul aterizării. Din primele informaţii, se pare că echipajul a pierdut controlul aeronavei din cauza furtunii.

Aparatul ar fi fost împins de vântul foarte puternic. Avionul companiei Carpatair a plecat de la Timişoara şi trebuia să ajungă la Bucureşti la ora 16.40. Pasagerii au fost anunţaţi în ultimul moment că vor face o escală la Craiova. Aeronava a aterizat într-un final pe aeroportul Henri Coandă la ora 18 şi 17 minute.

Încă dinainte ca avionul să atingă pământul, oamenii au simţit că vor urma momente dificile. În urma incidentului au fost evacuaţi din avion. Toţi se plâng, însă, că reprezentanţii companiei nu le-au spus nicio secundă ce s-a întâmplat şi de ce.

Niciunul dintre cei 66 de pasageri nu a păţit nimic, deşi aeronava e aproapă distrusă.

Inspectorii aviaţiei civile au demarat imediat o anchetă şi au clasificat întâmplarea de marţi drept "accident", căruia îi caută acum cauzele. Directorul companiei care operează aeronava dă vina pe vreme.

Anchetatorii iau în considerare şi varianta în care nu doar condiţiile meteo ar fi fost de vină, ci şi o eroare de pilotaj. Primele concluzii vor fi cunoscute cel mai devreme peste o lună. Ei evaluează acum starea avionului, pentru a putea stabili toate avariile suferite. Va urma apoi o analiză amănunţită a trenului principal de aterizare, care este distrus, ambele jambe fiind rupte.

Specialiştii vor face o expertiză, pentru a vedea de ce au cedat, dacă a fost vorba de "oboseala materialului", sau dacă trenul de aterizare s-a rupt din cauza şocului produs în momentul ieşirii de pe pistă.

Un lucru este cert. Accidentul s-a produs după ce aeronava a aterizat şi rula pe breteaua pistei. Piloţii au spus anchetatorilor că vântul bătea în rafale foarte puternice în momentul în care avionul a aterizat.

Reprezentanţii companiei Romavia, deţinătoarea avionului, spun că acesta are toate asigurările impuse de legislaţia europeană, inclusiv cea de răspundere faţă de pasageri şi bagajele acestora.
Sursa

Şoferi filmaţi de radar când circulau cu 150, respectiv 165 km/h!

Doi şoferi au fost prinşi de radar când "zburau" cu 150 şi 165 de kilometri pe oră pe o şosea din Sibiu, unde duminică noapte au murit doi oameni, iar alţi şapte au fost răniţi.

Poliţiştii au făcut acţiunea în speranţa că-i vor mai domoli pe vitezomani. Cei doi şoferi au rămas pe loc fără permisele de conducere. Pentru 90 de zile ei vor fi nevoiţi să-şi lase maşinile acasa.

În plus, au primit şi câte o amendă de 300 de lei. Primul şofer a fost surprins în afara localităţii Săcel, exact în locul în care, duminică noapte, braşovenii care se întorceau din Italia au intrat cu microbuzul sub roţile unui TIR.

Al doilea a fost surprins tot pe DN 1, câţiva kilometri mai departe. El circula cu 163 de kilometri la oră în afara localităţii Cristian. În doar câteva ore, poliţiştii din Sibiu au amendat 250 de şoferi, care nu respectau viteza legală.
Sursa

Şofer de microbuz surprins beat în timp ce ducea 14 oameni spre Galaţi!


S-a crezut Dumnezeu pentru o zi. Un şofer de microbuz s-a urcat băut la volan, fără să-i pese că riscă nu doar viaţa lui, ci şi pe cea a călătorilor.

Unul dintre pasageri a simţit că miroase puternic a alcool şi a sunat la 112. Poliţiştii au oprit maşina pe drum, în apropiere de Ploieşti şi l-au prins pe şofer cu o alcolemie de 0,86 la mie. Sufiecient cât să-i aducă un dosar penal.

Cei 14 pasageri din microbuz spun că au văzut încă de la început că şoferul era cam ameţit. I-a speriat însă când a luat greşit o curbă şi era să se facă praf de un TIR.

Pasagerii plecaseră din Ploieşti şi trebuiau să ajungă la Galaţi. După doar câţiva kilometri, şi-au dat seama că sunt în pericol şi au sunat la poliţie. Şoferul a rămas fără permis, are dosar penal şi riscă şapte ani de închisoare pentru că a pus în pericol viaţa pasagerilor.
Sursa

luni, 21 aprilie 2008

Accident în localitatea sibiană Săcel: Doi morţi şi şapte răniţi pe DN1


Duminică noapte două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şapte au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau a izbit un TIR din spate.

Oamenii veneau din Italia şi doreau să petreacă Paştele acasă, cu familia. Drumul Naţional 1 şi-a luat însă încă o dată tributul de vieţi. Echipa de descarcerare s-a chinuit zeci de minute ca să-i scoată pe trei dintre răniţi dintre fiare.

Accidentul s-a petrecut la intrarea în localitatea sibiană Săcel. Microbuzul circula în spatele unui TIR şi urca o pantă destul de abruptă. Din senin, pasagerii microbuzului s-au trezit sub TIR şi nimeni nu poate spune ce s-a întâmplat.

Trei ambulanţe, un echipaj SMURD şi o maşină de la descarcerare au sosit imediat la locul accidentului. Din păcate, toţi supravieţuitorii îşi vor petrece sărbătorile de Paşte pe patul de spital. Cât despre cele două persoane care au murit, familiile lor îşi vor aminti mereu ziua de Florii ca pe o zi neagră.

Astăzi, poliţiştii urmează să stabilească dacă între răniţi există grade de rudenie, sau dacă doar drumul spre ţară i-a adus împreună. În plus, oamenii legii vor să verifice dacă nu cumva şoferul microbuzului conducea de prea mult timp şi oboseala să fi provocat carnagiul de pe şosea. Deocamdată, pe numele bărbatului s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar permisul i-a fost suspendat.

Sursa

sâmbătă, 19 aprilie 2008

Accident Timisoara: Saxofonistul Alin Olaru a murit într-un accident auto

Bărbatul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu bolidul pe care îl conducea, la câţiva kilometri de Timişoara.

Soţia muzicantului a intrat în şoc când a primit vestea. Îl aştepta să vină acasă, la ea şi la cei trei copii.

Câţiva muzicanţi cu care colabora au aflat repede de tragedia abătută asupra familiei Olaru. Au venit într-un suflet la locul accidentului, sperând că Alin încă este în viaţă. Au rămas însă fără cuvinte, când i-au zărit trupul zăcând lângă bolidul răsturnat.

Cunoscuţii spun că avea ceva probleme, iar în ultima vreme bea din ce în ce mai mult. Nu se ştie încă dacă muzicantul avea viteză sau era sub influenţa alcoolului. Poliţia a început o anchetă.
Sursa

Accident microbuz Copăceni, judeţul Cluj, E60

Un grav accident rutier s-a produs vineri seară pe Drumul European 60, transmite Mediafax.

Accidentul s-a petrecut în localitatea Copăceni, judeţul Cluj. Şoferul unui autoturism a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un microbuz de transport persoane.

În urma impactului, ambii şoferi şi un pasager din microbuz au murit, iar un alt pasager din microbuz a fost rănit grav.

Circulaţia pe E 60,
în localitatea Copăceni a fost închisă mai mult de o oră, iar în zonă s-a circulat alternativ pe un singur fir.
Sursa

Alta sursa

vineri, 18 aprilie 2008

Accident Băneşti, judeţul Prahova, langa Campina


Tragedia a avut loc la Băneşti, judeţul Prahova, în apropiere de Câmpina. Alte cinci persoane au fost rănite.

În accident au fost implicate patru maşini, dintre care două au luat foc.

Martorii spun că nenorocirea a fost provocată de şoferul unei Dacii care a trecut de pe prima bandă pe banda a doua. N-a văzut însă că din spate venea în viteză o altă maşină. Impactul a fost devastator: cele două autorisme au ajuns pe contrasens unde s-au izbit cu alte două. Imediat au luat foc. Şoferul şi pasagerul n-au mai apucat să iasă din Dacia făcută praf şi au ars de vii. Şoferul celeilalte maşini a fost mai norocos.

Într-unul din cele două vehicule care circulau regulamentar se aflau trei persoane: mama, tatăl şi fiul, un adolescent. Toţi au fost răniţi. Alte două persoane din cea de-a patra maşină au fost duse de urgenţă la spital. Medicii spun că vor supravieţu
Sursa

Textad

Emag