Alege un sponsor

marți, 6 mai 2008

Poliţist ameţit de alcool, la un pas să sară cu maşina de pe un pod!


Un agent de poliţie din Medgidia a fost la un pas să zboare cu autoturismul de pe un pod înalt de 15 metri. Culmea, poliţistul urcase băut la volan.

Norocul bărbatului şi al celor trei prieteni care îl însoţeau a fost balustrada de protecţie. Martorii spun că şoferul a pierdut controlul volanului după ce a nimerit cu roţile într-o baltă de pe şosea. Maşina s-a răsucit, s-a izbit violent de balustrada de protecţie a podului şi a rămas suspendată la peste 15 metri înălţime.

Toţi cei patru au fost răniţi uşor. A urmat apoi un adevărat tărăboi: la faţa locului s-au adunat mai mulţi cunoscuţi ai poliţistului, care au încercat să şteargă urmele accidentului. Omul legii era în timpul său liber şi, se pare, se îndrepta spre Constanţa, în jurul orei 01.00.

Anchetatorii I-au luat probe de sânge, iar mâine vor stabili alcoolemia acestuia. În funcţie de rezultat, ar putea să-i deschidă dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Sursa

Niciun comentariu:

Textad

Emag