Alege un sponsor

miercuri, 16 ianuarie 2008

Accidente Arad comuna Andrei Şaguna,Timisoara, Sibiu ,Iasi


Aseară, la ieşirea din comuna arădeană Andrei Şaguna, un şofer a ajuns cu maşina pe contrasens, a lovit remorca unui tir, după care a ricoşat într-un autoturism care circula în spatele tirului.

Un pasager din maşina care a derapat a murit pe loc, iar alte patru persoane, printre care şi un copil, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Şoseaua spre Oradea a fost blocată mai bine de o oră, iar cozile de maşini s-au întins pe cinci kilometri.

În Timişoara, un şofer a pierdut controlul volanului, iar maşina pe care o conducea a sărit peste bordură şi s-a oprit între un pom şi gardul unei case. Zgomotul produs de izbitură i-a scos în stradă pe vecini. Şoferul, în vârstă de 22 de ani, a murit pe loc. Pasagerul din dreapta a suferit mai multe traumatisme.

La Sibiu, zeci de poliţişti, pompieri, specialişti ai furnizorilor de gaz, telefonie şi energie electrică, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Regiei de transport în comun au fost mobilizaţi, aseară, la locul unde un tir a ieşit de pe şosea şi s-a oprit deasupra unei conducte de gaz. Şoferul va fi sancţionat cu o amendă.

În judeţul Iaşi, o femeie în vârstă de 58 de ani a fost accidentată mortal în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis. Şoferului i s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Sursa

Niciun comentariu:

Textad

Emag