Alege un sponsor

duminică, 3 februarie 2008

Accident auto cu semne de întrebare în apropiere de Sibiu!


Un bărbat şi-a pierdut viaţa şi o femeie a ajuns în stare gravă la spital, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac.

Niciunul dintre cei doi nu avea acte, aşa că poliţiştii nu le-au putut stabili încă identitatea. Nici cauza accidentului nu se cunoaşte exact. Se pare că şoferul a adormit la volan, însă nu este exclus nici să fi fost băut.

Accidentul s-a petrecut pe DN1, la aproape 10 kilometri de intrarea în Sibiu dinspre Braşov, pe un drum cu patru benzi. Şoferul autoturismului a trecut inexplicabil pe contrasens, a ieşit de pe şosea şi a intrat într-un copac.

Conducătorul auto a murit pe loc, iar pasagera din dreapta a fost rănită. Femeia suferă de amnezie retrogradă şi nu îşi mai aminteşte nici măcar cum o cheamă. Le-a spus însă medicilor că făcea autostopul.

Şoferul avea 29 de ani şi era din Alba Iulia. Tot de acolo este şi pasagera din dreapta, în vârstă de 39 de ani. Nici ea, şi nici şoferul nu purtau centura de siguranţă.

Accident, azi-noapte, şi în Bucureşti. Un bărbat a ajuns la spital, după ce a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens într-o maşină care mergea regulamentar. Poliţiştii au început o anchetă.
Sursa

Niciun comentariu:

Textad

Emag