Plecat la drum spre Hunedoara, bărbatul a murit strivit în maşina sa, după ce nu a mai putut controla volanul şi a intat pe contrasens, chiar în faţa unui tir.
Martorii spun că bărbatul a încercat cu disperare să stăpânească maşina, dar nu a putut din cauza vitezei prea mari.
Maşina pe care o conducea omul avea în spate o remorcă pe care se afla un alt autoturism. Impactul a fost atât de puternic încât maşina a fost aruncată la 50 de metri distanţă. Puţin a lipsit să nu strivească un alt vehicul care circula în coloană.
Se pare că şoferul a intrat cu viteză în curbă, iar remorca a făcut balans. Într-o secundă, omul a scăpat volanul din mâini.
Poliţiştii încearcă acum să stabilească identitatea bărbatului. Corpul său a fost transportat la serviciul de medicină legală din Deva. Din cauza accidentului, circulaţia între Deva şi Timişoara a fost blocată aproape patru ore.
Sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu