Un tânăr din Iaşi, grăbit din cale afară, a ignorat semnalele de la trecerea la nivel cu o cale ferată şi aşa s-a ajuns la un accident înfiorător.
Logodnica bărbatului a murit, după ce maşina a fost izbită în plin şi ruptă în două de un tren. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, călătorea împreună cu viitoarea lui soţie. În comuna Ciurea, nu a fost atent la trecerea la nivel cu calea ferată şi nenorocirea nu a întârziat să-i lovească pe amândoi.
Trenul accelerat Galaţi-Cluj a surprins autoturismul chiar pe şine, târându-l 200 de metri. În urma impactului, maşina a fost ruptă în două, iar femeia din dreapta, în vârstă de 32 de ani, a murit pe loc.
Bărbatul a ajuns la spital în comă, cu numeroase traumatisme, iar medicii se tem că nu va supravieţui nici el. Cei doi urmau să se căsătorească în această primăvară.
Sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu