Alege un sponsor

joi, 20 decembrie 2007

Accident Gorj: Trei fraţi şi cumnatul lor, morţi într-un cumplit accident rutier


O nenorocire a sfâşiat azi noapte o familie din Gorj. Trei fraţi au pierit într-un cumplit accident de circulaţie, după ce maşina lor s-a izbit de un copac. Odată cu ei şi-a pierdut viaţa şi cumnatul lor.

Liniştea dintre două localităţi din Gorj s-a stins azi noapte sub forfota oamenilor care căutau supravieţuitori. Sub neputinţa martorilor, sub ţipetele unei femei care şi-a pierdut trei fii şi un ginere. Patru băieţi care nu împliniseră încă 30 de ani.

Câmpul presărat cu trupuri fără viaţă este greu de privit. Bucăţi din maşină au fost împrăştiate peste tot. Nici una suficient de mare ca să-ţi poţi da seama ce fel de autoturism era. Una dintre portiere e înfăşurată pe copacul în care maşina a intrat, probabil, cu o viteză foarte mare.

Cei care au ajuns primii la locul accidentului au împietrit de neputinţă. Singurul supravieţuitor a fost preluat de una dintre cele patru ambulanţe care au ajuns în zonă. Medicii au zăbovit mult lângă fiecare cadavru, în speranţa că vor simţi un fir de viaţă.

Urmează ca poliţiştii să afle dacă şoferul era cumva băut şi a pierdut controlul maşinii. Accidentul de azi-nopate este cel mai grav înregistrat în judeţul Gorj în ultimii trei ani
Sursa

Niciun comentariu:

Textad

Emag