Alege un sponsor

duminică, 13 iulie 2008

Doi tineri au murit pe un câmp, în timp ce maşinile treceau pe lângă ei!


Dovadă dureroasă de egoism şi nepăsare în Timiş. Doi tineri au pierit azi-noapte, pe un câmp, în timp ce pe lângă ei treceau şiruri de maşini. Autoturismul lor s-a zdrobit violent de un copac. Fata de 20 de ani şi iubitul ei nu au mai putut să iasă din maşină.

Abia după câteva ore, cineva a oprit să vadă ce se întâmplă. Tinerii erau însă morţi de mult. Poate ar fi avut o şansă, dacă cineva care a trecut prin zonă imediat după accident le-ar fi sărit în ajutor.

Un şofer care a observat maşina încolăcită în jurul copacului a oprit şi a alergat să le dea primul ajutor victimelor. A rămas încremenit: ajunsese prea târziu. Cei doi tineri erau morţi, iar motorul rece - semn că accidentul se întâmplase de mult.

Fata de 20 de ani şi iubitul ei, cu 5 ani mai mare, muriseră zdrobiţi în maşină, probabil strigând după ajutor.

Echipele de la descarcerare au tăiat jumătate din caroserie, ca să-i poată scoate pe cei doi iubiţi.

Familiile celor doi tineri sunt cu ochii-n lacrimi. Pentru îndrăgostiţi, viaţa părea că se aşează bine. Se iubeau foarte mult şi îşi făceau planuri de nuntă. Îşi luaseră maşina de curând şi săptămâna viitoare îşi aşteptau părinţii în vizită, la Timişoara.

Poliţiştii cred că tânăra, care conducea de numai un an, avea viteză mare la trecerea peste calea ferată şi a pierdut controlul maşinii.
Sursa

Niciun comentariu:

Textad

Emag