Alege un sponsor

miercuri, 30 iulie 2008

Impact frontal între un TIR şi o Dacie pe drumul înspre Sovata

Şoferul unei maşini şi două pasagere au sfârşit astăzi în apropiere de Sovata, după ce autoturismul a fost izbit violent de un TIR ajuns pe contrasens. Un alt pasager a fost dus în stare gravă la SMURD Târgu-Mureş.

Nenorocirea s-a produs pe drumul care leagă Târgu-Mureş de Sovata, în apropierea satului Ghindari. Într-o fracţiune de secundă, maşina în care se aflau cei patru s-a transformat într-un morman de fiare.

Impactul dintre un TIR şi o maşină care circula regulamentar n-a mai putut fi evitat. Trei dintre ocupanţii autoturismului au murit pe loc, iar al patrulea a fost dus la spital într-o stare foarte gravă.

Şoferul TIR-ului nu reuşeste să îşi revină din şoc. Neatenţia lui a curmat trei vieţi. Şoferul tirului va fi cercetat pentru ucidere din culpă. În urma accidentului circulaţia pe drumul dintre Târgu-Mureş şi Sovata a fost blocată mai bine de două ore pe ambele sensuri, iar coloanele de maşini depăşeau cinci kilometri.
Sursa

Niciun comentariu:

Textad

Emag