Alege un sponsor

marți, 19 august 2008

Accident Costinesti: Striviţi de un autoturism 4X4 în timp ce stăteau la plajă!

O femeie din Bucureşti a fost strivită de o maşină de teren, în timp ce stătea la soare, pe aglomerata plajă din Costineşti.

Soţul său, care era lângă ea pe cearşaf, a avut aceeaşi soartă. Sunt plini de fracturi amândoi. Cel care le-a făcut asta în plină zi, îşi parcase maşina chiar lângă mare şi tocmai încerca să plece cu ea, printre zecile de turişti. Abia când a auzit ţipete disperate a oprit.

Zeci de oameni au privit îngroziţi scena. Până s-au dezmeticit, femeia de 43 de ani şi soţul ei de 42 de ani se zbăteau pe nisip, zdrobiţi sub greutatea maşinii care tocmai trecuse peste ei.

Cei doi turişti au ajuns la spital. Au mâinile şi picioarele rupte în mai multe locuri, iar femeia are şi bazinul fracturat, şi toracele zdrobit. Dacă n-ar fi fost nisipul, erau şanse mici să supravieţuiască, spun medicii.

Zona în care s-a întâmplat incidentul - la doi paşi de Obelisc - este una din cale afară de aglomerată.

Tânărul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Cazul nu a fost instrumentat de poliţia rutieră, întrucât evenimentul nu s-a produs pe unul din drumurile publice.

Şoferul, un localnic de 21 de ani, s-ar putea alege cu amendă penală sau, în cel mai rău caz, cu până la doi ani de închisoare.

La mai bine de 24 de ore de la producerea incidentului de pe plaja din Costineşti, maşinile continuă să fie parcate pe porţiunea care cel puţin teoretic este rezervată doar turiştilor.

Luni seara mai multe echipe de jandarmi au notat numerele autoturismelor parcate în acest spaţiu şi le vor trimite poliţiei. Urmează ca şoferii să fie amendaţi pentru că au parcat neregulamentar, dar totuşi asta nu rezolvă problema.

Responsabilii de la Direcţia Apelor ar trebui să instaleze plăcuţe cu parcarea interzisă sau să înalţe faleza, astel încât şoferii să nu mai poată ajunge cu maşinile pe plajă.

Turiştii sunt şocaţi de accident şi spun că le este teamă să mai stea pe plajă.
Sursa

Niciun comentariu:

Textad

Emag