Anchetatorii au aflat că se îndreptau intenţionat în viteză unii spre alţii, cu gândul să schimbe direcţia în ultimul moment.
Turiştii care înotau în mare în zona unde s-au ciocnit cele două ski-jet-uri spun că una dintre ambarcaţiuni era condusă de un băiat, iar în spate stătea o fată. Pe celălalt ski-jet se afla în faţă o fată şi în spate un băiat.
Martorii spun că tinerii care conduceau ambarcaţiunile s-au îndreptat în viteză unul spre celălalt. În momentul în care ski-jet-ul codus de fată ar fi trebuit să schimbe direcţia ca să nu se ciocnească s-a petrecut incidentul. Un val mai puternic l-a împins peste cealaltă ambarcaţiune.
Una dintre fete a fost rănită la cap, iar cealaltă avea lovituri la mâini. Unul dintre băieţi, în schimb, s-a rănit în zona coloanei vertebrale.
Întrucât viaţa lor nu a fost pusă în pericol, cei trei tineri nu au fost internaţi. Ei au refuzat să rămână în spital, pe motiv că vor să fie trataţi la o clinică privată.
Se pare că cei patru tineri s-au cunoscut la Mamaia în urmă cu câteva zile. Fetele sunt din Bucureşti, iar băieţii din Drobeta Turnu Severin.
Costineşti: un mort şi un rănit grav după ce două ski-jet-uri s-au ciocnit
Totul s-a petrecut chiar lângă un punct al salvamarilor, care au avut timp să ajungă la ei şi să îi aducă la mal pe răniţi.
Sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu